Romania isi bate joc de batranii ei!

Nota Autorului: Am vazut la Stiri zilele trecute un reportaj despre batranii Romaniei si asociatiile de intrajutorare sociala. Disperarea a ajuns la asa nivel incat batranii Romaniei stau la coada Asociatiilor CARP Omenia si fac credit pentru un kilogram de lapte sau de zahar! Situatia este Grava! Cu criza economica sau fara, din multe puncte de vedere, suntem inca in Lumea a Treia. Mai avem pana sa "calcam" in civilizatie si prosperitate. In conditiile acestea tinta economica stabilita de BNR si anuntata zilele trecute, de adoptare a monedei euro in 2015 este o "vulgaritate". Nu numai "moneda euro" e pe moarte, vedem eforturile internationale pentru salvarea zonei euro, dar si Romania e plina de "bube", "rani" si" transfuzii".. Fitch spunea zilele trecute ca adoptarea Euro de catre Romania este o tinta "optimista" insa greu de atins...mai ales data fiind situatia economica globala actuala... Dar ce facem cu politica sociala?? Cu totii stim din experientele trecute, ca dupa adoptarea Euro in multe tari din Europa viata a devenit mai scumpa! Eforturile financiare si sociale si pretul platit in conditiile acestea sunt ENORME! Si vor fi din ce in ce mai insemnate.. Stiti vorba aia... "a-ti taia singur craca de sub picioare" ???

Uite, de exemplu, tanti asta cu basmaua neagră legată sub bărbie, da? A venit aici când nici măcar nu era deloc soare, era foaaarte de dimineaţă. Te-ai întreba, de bună seamă, da' ce-o fi căutând tanti asta cu basmaua neagră legată sub bărbie înainte bine de răsăritul galben al soarelui, aici, la CARP Omenia, aşa, cu noaptea-n cap?!

Există o mulţime de oameni care ar spune că mai bine pensionarii să stea acasă, să nu mai ocupe locurile în autobuze dimineaţă, că şi-aşa ei n-au nimic de făcut toată ziua. Dar tanti asta cu basmaua neagră legată sub bărbie nu iese din casă de plăcere aşa, cu noaptea-n cap. Iese pentru că aici, la CARP Omenia, poate să ia două pâini fără să dea bani.

Asta înseamnă foarte mult pentru ea, pentru tanti cu basmaua neagră legată sub bărbie. Se prea poate ca asta să ţi se pară bizar. Sau se prea poate ca asta să ţi se pară paranoic. Sau poate că ai fi tentat să priveşti cu dispreţ un om care ia oraşul la pas, îl traversează din partea cealaltă în partea asta, doar ca să primească două pâini. E tragic. E goarna disperată a unei lucii sărăcii.

De trei ori pe săptămână, marţea, miercurea şi vinerea, aici, la CARP Omenia, vin pensionari ca să primească pâine. Vin devreme, ca să apuce un bon de ordine, pe baza căruia o vor primi. Numărul limitat de pâini îi face pe unii să coboare din adâncul patului nocturn în dimineaţa nenăscută încă, să ia la pas oraşul, să schimbe trei mijloace de transport în comun, să vină aici, să-şi primească pâinica.

Da, da, nu mai face ochii mari. Lucrurile astea chiar se întâmplă, se întâmplă sub nasul nostru. Stau pe bănci şi aşteaptă să se facă ora şapte şi un sfert, se face şapte şi un sfert, se dă bonul, se ia pâinea, în ochii lor parcă să zici că străluceşte un fel de bucurie pătată, dar totuşi bucurie.

Îmi zice că nu-mi zice nimic:

"Nu-ţi zic nimic, nu veni la mine". Da' ce? Am zis io ceva? Pe urmă se apucă să croşeteze fraze unele peste altele despre cât e de greu şi cum îşi bat joc de ei, cum singura lor vină e aia că sunt bătrâni, c-au muncit patruj' de ani în apă rece, cu salariu de rahat, cu colegi de rahat, care-i priveau de sus, că ei n-aveau funcţii şi cine-ştie-ce.

"Am fost femeie de servici, am muncit până mi-au ieşit ochii din cap, uită-te şi tu ce mâini am, nu-mi mai pot răsuci mâinile, n-am de nici unele şi, uite, am ajuns să vin aici ca să-mi iau o pâine gratis. Au zis că să-i votăm, c-o s-o ducem mai bine, păi ştii ce-au făcut nemernicii la alegeri? Au zis că ne duc în excursie, că să le dăm buletinele, mie mi s-a părut ceva ciudat, cum adică să-i dau buletinu' ca să merg în excursie, da' i l-am dat, na, l-am dat şi io, l-au dat mai mulţi, ne-au luat numele şi număru' şi ni le-au dat înapoi, şi excursie ciu-ciu, n-am văzut nici o excursie." Pe băncuţa din curte, nervii se întărâtă.

Mămăica cu basmaua neagră legată sub bărbie mai zice că mai bine moare odată, ca să scape şi ea de ei, şi ei de ea, că vede că le stă în gât. "Păi ce să-mi mai ia mie din pensia mea? Din trei milioane şase sute. Ce să-mi mai ia? Zi tu, na."

Unora le-au plecat copiii peste hotarele acestea ale ţării şi n-au mai dat pe la ei de ani buni. Datorită serviciului de internet pus la dispoziţie de CARP Omenia, intră în contact cu ei şi află că au nepoţi şi văd cum arată nepoţii lor din poze trimise pe mess, aşa că stau în faţa monitorului şi plâng. Alţii n-au pe nimeni, dar se descoperă că au totuşi pe cineva, chiar şi cel mai fără-de-nimeni bătrân are totuşi pe cineva, nu există să fie singur-singur de tot, dar asta de obicei se descoperă după ce se moare, ca să le ia casa. Iată, aşadar, că dacă dragoste nu e, atunci de bună seamă că e "enteresul şi doar enteresul, într-o soţietate fără prinţipuri", carevasăzică că nu le are şi eu nu-mi amintesc să le fi avut vreodată.

De sărbătorile mari, se fac pachete mai consistente aşa, şi li se dau, dar mai discret aşa, pentru că nu de puţine ori s-a întâmplat ca, odată ieşiţi în stradă, să fie jefuiţi şi atunci d-aia s-a recurs la discreţie. Aici, la CARP Omenia, mai primesc ceva omenie, că-n rest mai uşor cu omenia pe scări în zilele noastre. Dacă au ceva de reparat, chiar şi un televizor pe lămpi, vin aici, la CARP Omenia. Dacă au o haină de cusut, un ceva de făcut, orice, vin aici.

În atelierul de croitorie, de pildă, sărăcia se măsoară în faptul că au început bătrânii să ceară să le întoarcă paltonul, ca să-l mai poată purta măcar un an. "Asta nu s-a mai întâmplat de douăzeci-treizeci de ani, iar dacă asta se întâmplă acum, vă daţi seama în ce hal de sărăcie a ajuns lumea." Practic, orice problemă are omul, la CARP Omenia chiar găseşte rezolvare. Uite, de exemplu, chiar şi să se tundă omul. Cincizeci de mii.

Dar ambiţia cea mai mare a preşedintelui Federaţiei Naţionale Omenia, a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din România, Gheorghe Chioaru, e ca, în afara serviciilor pe care le pune la dispoziţia bătrânilor, să construiască un centru de zi mare şi încăpător, în care bătrânii să poată să socializeze.

Sursa: Jurnalul National