Acest articol face parte dintr-un calup de articole pe care vreau sa le promovez cu scopul de a aduce in vedere lipsa de valori "reale" si in amintirea unor nume insemnate din istoria moderna a Romaniei, personalitati ce au marcat trecerea timpului.
In seara asta, cu Monica Lovinescu!
S-au împlinit doi ani de la trecerea în lumea celor drepţi a celei care a fost vocea speranţei şi demnităţii româneşti vreme de decenii.
Pledoaria Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca pentru verticalitate, refuzul compromisurilor ignobile, susţinerea valorilor democratice împotriva colectivismelor oarbe, a şovinismelor agresive şi a extremismelor de orice culoare, insistenţa pe necesitatea clarificărilor morale, iată câteva repere statornice dintr-o moştenire ce se cere cultivată cu statornic respect.
Sper ca într-un viitor apropiat IICCMER să capete (şi oficial) numele acestei emblematice intelectuale critice. Lucru firesc care ar însemna recunoaşterea unei opere echivalentă cu ceea ce a fost revista exilului polonez, „Kultura”.
Dacă noi am ştiut în ţară de ideile şi acţi unile disidenţilor din Europa de Est, a fost în primul rând datorită emisiunilor ei. Graţie „Tezelor şi antitezelor la Paris”, ajunse la noi pe unde scurte, ascultătorii din România deveneau sincroni cu dinamismul antitotalitar, cu temele şi textele fundamentale ale anticomunismului civic-liberal. [...]
Avem astăzi în România o şcoală de reflecţie ce se inspiră din pedagogia libertăţii clădită şi apărată de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Una care se opune experimentelor şi recidivelor totalitare, destramă minciunile proferate de partizanii barocului fascisto-comunist şi înţelege istoria comunismului, asemeni celei a fascismului, ca pe un exerciţiu de de-normalizare. Statul totalitar, fascist şi comunist, a fost unul de nedrept (Unrechts staat).
„Normalitatea” totalitară, întemeiată pe distrugerea şi falsificarea valorilor tradiţionale, pe supraveghere generalizată, minciună, suspiciune, cenzură, autocenzură, amnezie şi delaţiune, pe prigonirea spiritului critic, a fost una anormală.
Istoria sfâşiată a continentului european în veacul lagărelor de concentrare, traumele legate de cele două catastrofe (fascismul şi comunismul), rănile încă deschise, necesitatea unei terapii întemeiată pe solidaritate anamnetică, refuzul unei uitări menită să arunce supliciul în derizoriu, abdicările, dar şi momentele de onoare ale intelectualilor din statele comunizate, sunt tot atâtea motive ce apar constant în eseurile gânditoarei exilată la Paris. [...]
Acum aproape doi ani, Horia Patapievici şi cu subsemnatul[Vladimir Tismaneanu], sustinuţi de Sorin Ilieşiu, i-am propus primarului Capitalei, Sorin Oprescu, ca trei străzi din Cartierul Primăverii să poarte numele Monicăi Lovinescu, al lui Virgil Ierunca şi al lui Aleksandr Soljeniţân. Este vorba de Bulevardul Primăverii şi străzile Herăstrău şi Heleşteului. O zonă în care există încă strada Maxim Gorki, cinstindu-l pe fondatorul realismului socialist, pe cel care a justificat şi preamărit Belomorkanalul, deci Gulagul. Propunerea a fost ignorată.
Aş aminti că preşedintele Traian Băsescu a pus la dispoziţie aeronava prezidenţială pentru aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca. La aeroportul Otopeni, a avut loc o ceremonie cu prezentarea gărzii de onoare.
Autor: Vladimir Tismaneanu
www.evz.ro
Mai multe informatii despre Monica Lovinescu gasiti si pe:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Monica_Lovinescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu