luni, 14 februarie 2011

Tinerii şomeri, bombă globală



"hittistes, shabab atileen, NEET, freeter, mileuristas, boomerang kids"

În Tunisia, tinerii care l-au dat jos pe Zine el-Abidine Ben Ali sunt numiţi hittistes – expresie argotică care se traduce în română prin pierde-vară.În Egipt, tinerii care s-au răsculat împotriva lui Hosni Mubarak sunt numiţi shabab atilee – tineri şomeri. În Marea Britanie, avem NEET (not in education, employment, or training – care nu sunt în educaţie, angajaţi ori în formare profesională). În Japonia, li se spune freeters,combinaţie între cuvântul englez freenlancer şi cel german Arbeiter. Spaniolii le spun mileuristas, sau cei care câştigă sub o mie de euro pe lună. În SUA, absolvenţii de liceu care nu îşi găsesc de lucru şi se mută înapoi la părinţi se numesc boomerang kids.

Problemele statelor din aproape întreaga lume cu şomajul în rândul tinerilor s-au adâncit. Statele din nordul Africii au intrat în atenţia lumii prin protestele de amploare de la începutul acestui an. Dar bombe cu ceas există în întreaga lume. Studenţii britanici au ieşit în stradă anul trecut când a fost anunţată creşterea taxelor de învăţământ, în condiţiile în care absolvirea unei şcoli nu îţi oferă o garanţie a prosperităţii.

Gerontocraţia

Cei de la BusinessWeek spun că detaliile diferă de la o ţară la alta, elementul comun este eşecul – nu doar al tinerilor care încearcă să îşi găsească un loc în societate, ci al întregii societăţi care nu reuşeşte să canalizeze energia, inteligenţa şi entuziasmul generaţiilor următoare. Ceea ce este şi mai îngijorător e că lumea îmbătrâneşte.

În multe ţări, tinerii sunt striviţi de gerontocraţia muncitorilor mai în vârstă care se agaţă de slujbele cele mai bune atât cât este posibil, iar la pensionare cer beneficii publice şi private foarte mari, pe care generaţiile mai tinere vor trebui să le plătească.

Pe scurt, prăpastia dintre tineri şi bătrâni se adânceşte. “Generaţiile mai în vârstă au mâncat viitorul celor mai tinere”, declara fostul premier italian Giuliano Amato pentru Corriere della Sera. Jeffrey A. Joerres, CEO Manpower, spune că “şomajul în rândul tinerilor va fi epidemia următorului deceniu, dacă nu reuşim să îndreptăm lucrurile”.

Tinerii de 15-29 ani, până la o treime din populaţia ţărilor din Orientul Mijlociu

În afară de Asia de Sud şi cea de Est, în restul lumii şomajul în rândul tinerilor este de două cifre. Cel mai rău stau ţările din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, unde aproape un sfert fintre tineri sunt şomeri.

Economia ţărilor ca Egipt, Maroc, Iran ori Iordania nu a reuşit să ţină pasul cu creşterea demografică. În aceste ţări, cei de 15-29 ani reprezintă cea mai groasă felie din populaţie: 29% în Egipt şi Maroc, 30% în Iordania şi 34% în Iran. Situaţia se va schimba în viitor, pentru că ratele de creştere demografică din aceste ţări s-au mai domolit. Situaţia este însă gravă în acest moment. Tensiunile din păturile tinere şi sărace ale societăţii nu s-au răsculat doar împotriva regimurilor dictatoriale. În Franţa, tinerii musulmani din celebrele banlieues s-au revoltat în 2005, iar anul trecut o serie de atacuri violente au adus poliţia în faţa unor tineri înarmaţi cu puşti AK-47.


Mai multă şcoală nu înseamnă mai bine

Una din concluziile la care au ajuns numeroase studii pe piaţa muncii arată că studiile superioare nu sunt deloc o garanţie a ocupării unui loc de muncă. Ceea ce contează este ca piaţa să găsească forţă de muncă pregătită în sectoarele unde e nevoie.

Fabricile de diplome nu sunt noţiuni străine nici celor din afară. În Iran, procentul din populaţia de peste 15 ani a celor cu studii superioare a crescut de la 2,5% la 10,5% în ultimii 20 de ani.În Egipt şi Tunisia, acum 20 de ani, doar 2% din populaţia de peste 15 ani avea studii universitare. Acum, avem 6% în Egipt şi 6,7% în Tunisia.

Nici China nu e ferită de acest fenomen. Numărul de posesori de diplomă de facultate a crescut de 5 ori în ultimii 10 ani. Economia nu a reuşit încă să creeze suficiente slujbe pentru a-i îngloba pe toţi. S-a ajuns astfel în situaţia în care un tânăr absolvent de universitate să câştige de aproape două ori mai puţin decât unul care a terminat o şcoală tehnică.

O situaţie similară avem şi noi. Dezvoltarea facultăţilor particulare din ultimii 20 ani a creat un număr important de posesori de diplome nefolositoare. Jumătate din absolvenţi intră de pe băncile facultăţii direct în şomaj şi aşteaptă până la şase luni să-şi găsească un loc de muncă.

Lucrurile stau altfel în mare parte din Europa şi în SUA. Tinerii care nu au o diplomă în buzunar sunt de câteva ori mai predispuşi la şomaj comparativ cu cei cu studii universitare.


Înapoi la ucenicie

Printre cele mai importante motive invocate de angajatori pentru respingerea tinerilor se găseşte faimoasa lipsă de experienţă. Într-o piaţă a munci ca cea de acum, când şomajul este ridicat şi există numeroase variante de a alege, experienţa te poate scoate în faţă.

Însă, experienţa se poate acumula şi în timpul perioadei de studiu prin practică şi ucenicie.

Acest sistem pare că dă roade în ţări ca Germania, Austria şi Olanda, unde, în parte şi datorită sistemului de practică, rata şomajului în rândul tinerilor s-a menţinut la niveluri rezonabile.

Programele de ucenicie pentru cei care urmează şcoli şi licee profesionale au ajutat la menţinerea unei rate a şomajului de 13,9% în rândul tinerilor germani, faţă de media de 21,2% din Europa.

În Olanda, şi studenţii intră în programe de ucenicie – 70% din tinerii de 20-24 ani capătă astfel exprienţă de muncă. Şomajul în rândul tinerilor olandezi e de doar 11,2%. În ţări ca Italia şi Portugalia doar 10% din tineri capătă experienţă de lucru în timpul şcolii.

În România nu există o statistică relevantă în acest sens. Rata şomajului în rândul celor între 15-24 ani este de 22,9% (34% în mediul urban), potrivit datelor INS pe T3 2010. Rata de ocupare în acelaşi segment de populaţie este de doar 25,5%.

Sursa: money.ro

4 comentarii:

arcadia spunea...

Trist. Foarte trist. Ca mâine o să fiu şi eu bătrână şi tinerimea o să se uite cruciş la mine că le consum aerul, jobul, banii.
O să ne pună un limitator de vârstă, mă gândesc :D

Ana Maria spunea...

Arcadia, recunosc ca gandesc din punctul de vedere al unei persoane tinere, insa pot sa iti spun ca ocupandu-ma indeaproape de aceasta problema, somajul in randul tinerilor sub 30 de ani in mod real este undeva la 40-50% ! Este "strigator la cer"!
Ideal ar fi ca aproape toata lumea sa aiba unde lucra, pentru ca astfel s-ar rezolva multe din problemele economice actuale si ar creste si economia si conditiile de trai!

elena marin-alexe spunea...

Da, statisticile spun totul. Dar daca tinerii someri romani mai au vreo sansa la munca in strainatate la negru chiar, somerii trecuti de 50 ani sunt sortiti esecului pe toate planurile si risca sa devina muritori de foame.
Asta este viitorul unei lumi care agonizeaza si merge din rau in mai rau.
Dumnezeu sa ne poarte de grija!

Ana Maria spunea...

Trist Elena stiu.. si pentru tineri si pentru cei mai in varsta. Crede-ma ca nu e usor sa o iei de la capat in alta parte, chiar daca ai 30 de ani.
Seara frumoasa iti doresc!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails