vineri, 18 martie 2011

INTERVIU CU GEORGE IANUŞ, DOCTORAND LA UNIVERSITATEA DIN TOKYO


Român din Japonia: De ce nu vreau să plec de aici

La 27 de ani, George Ianuş este cercetător şi doctorand în cadrul Universităţii din Tokyo şi face parte din echipa care lucrează la proiectarea viitorului avion hipersonic al Japoniei pentru zboruri comerciale. Tânărul spune că nu are de gând să plece din Japonia în aceste momente grele, chiar dacă mulţi dintre colegii săi au făcut-o. „Profesorii de aici mi-au oferit o şansă extraordinară de a-mi realiza educaţia la standarde înalte. Aşa că vreau să fac tot ce pot să îi ajut la rândul meu", spune tânărul.

Cum ai ajuns să studiezi într-o lume atât de îndepărtată, geografic, dar şi cultural?

G.I.: Deşi stau aici de aproape doi ani şi jumătate, încă nu am găsit un răspuns raţional la această întrebare. În anul 5 de facultate am trimis o scrisoare de intenţie la cel puţin 50 de universităţi din Japonia. Am primit două răspunsuri. La una dintre aceste universităţi studiez şi acum. Am concurat cu 80 de studenţi din întreaga lume pe 10 locuri finanţate de guvern, dintre care doar un singur loc în Departamentul de Aero-nautică şi Astronautică. Iniţial nu am primit bursa, dar după două săptămâni de la răspunsul negativ am primit o scrisoare oficială care mă anunţa că s-a retras o persoană de la alt departament şi că s-a decis înfiinţarea unui loc în plus în departamentul meu. Mi-am urmat masterul, am aplicat pentru bursa de doctorat şi am primit-o.

Ce atrage atenţia unui european în Japonia?

G.I.: Primul lucru pe care îl observi este diferenţa dintre ei şi noi. Noi îi numim exotici, când de fapt fac parte dintr-un alt univers. Nu opus sau schimbat, ci este ceva total nou. Dacă mergi prin Europa, oriunde, poţi face asocieri între comportamente, idei, lucruri până şi gesturi ale trupului. Aici, tocmai aceste asocieri nu există. De aici şi atracţia incredibilă. Nu cred că pot să generalizez că pentru toţi europenii este aşa. Eu care nu aveam decât literatura despre ei şi doar una sau două cunoştinţe în România, m-am comportat aici ca un copil ce vede un parc de distracţii imens - total extaziat şi gata să „mă dau" în toate cursele. Trebuie să recunosc că la început am fost oarecum speriat de renumitele maniere „exagerate" (vânzători care strigă în magazin „Bine aţi venit" irashaimase! şi apoi „Mulţumesc că aţi trecut pe la noi", când ieşi, deşi ai intrat doar să te uiţi). Aici lumea este însă solidară. Cred că acest comportament este cel mai bine descris acum, după tragedia care a lovit ţara.

Ai fost cercetător în cadrul Centrului de Materiale şi Nanotehnologie al Universităţii din Tokyo. Ce a presupus această activitate?

G.I.: Oarecum intrigat de subiectul nanotehnologiei (n.r. - tehnologie care foloseşte instrumente la scară foarte mică) şi având posibilitatea unui job part time, alături de colegii de laborator m-am înscris la un studiu. Cercetarea a constat în centralizarea mai multor date ce analizează toxicitatea nano-materialelor şi posibilitatea apariţiei cancerului în cazul şoarecilor de laborator (deoarece au în comun 99% din ADN cu oamenii, studiul este cel mai potrivit pentru a determina efectele nocive ale acestei viitoare tehnologii).

Ai început apoi un doctorat în cadrul aceleiaşi universităţi.

G.I.: Doctoratul a fost un pas logic în continuarea masterului, unde am apucat doar să „zgârii suprafaţa" problemei. Concret, lucrez cu o echipă pentru proiectarea şi studiul combustiei în camera de postcombustie (energii degajate şi noxe emise) a unui tip de motor hibrid - motor turbo reactor prerăcit pe hidrogen. E vorba de un proiect iniţiat de JAXA - NASA japoneză - care va lansa viitorul avion hipersonic al Japoniei pentru zboruri comerciale prin anii 2017 -2020. Poate fi supranumit următorul Concorde, căci va parcurge în două ore distanţa Tokio - Los Angeles, cursă ce durează acum până la 14 ore.

Cui îi predai limba română în cadrul Ministerului de Externe din Tokyo?

G.I.: Slujba de la MAE al Japoniei a venit printr-o serie de recomandări. Predau limba română celor ce acţionează ca translatori pentru politicienii români care vizitează Japonia, pentru viitori consuli, ataşaţi şi pentru personalul ambasadelor. Am o clasă de patru „studenţi", toţi peste 35 de ani, care vorbesc fluent limba română. Aceştia lucrează în diviziile ambasadoriale şi se ocupă cu subiecte legate de politica est-europeană.

Comunici cu alţi studenţi români?

G.I.: Da, iar existenţa Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a contribuit la aceasta. Mi-a luat un an să găsesc primii români - studenţi - în Tokyo. Am experimentat singurătatea din acest punct de vedere şi de aceea ofer tot sprijinul pe care îl pot da pentru cei interesaţi, prin colaborarea cu LSRS. Din păcate nu sunt foarte mulţi studenţi care vor să studieze în Japonia şi mă gândesc că, după evenimentele din luna aceasta, numărul va scădea din nou.

În cazul tău, ce schimbări a adus tragedia care a lovit Japonia?

G.I.: Of, aceasta este o întrebare dificilă. Cutremurul a adus doar puţină spaimă. Avem cutremure aici o dată pe săptămână de 4-5 grade, şi sunt ceva comun, deci nu m-a speriat prea mult. Tsunami-ul, în schimb, a transformat puţina spaimă în teamă. Autorităţile nu se aşteptau la un tsunami atât de mare şi de puternic. Erau pregătiţi pentru valuri de 5-6 metri, nu 10 metri - şi nu cu forţa unui tren expres. Studiile s-au oprit, facultatea este închisă pentru a economisi energie, sunt programate pene de curent, trenurile funcţionează la capacitate redusă, profesorii ne sfătuiesc să avem grijă ce citim şi să nu devenim paranoici. Ne înţeleg dacă vrem să plecăm acasă, dar trebuie să îi anunţăm, fiindcă vor să ştie de noi. Am încercat să stau în casă, după primele anunţuri, dar nu am putut. Simţeam că „mă urc pe pereţi" din cauza ştirilor. Aşa că prefer să ies afară. Astfel, ceea ce pare încă un vis rău, devine o idee peste care trec mai uşor.

Adică atmosfera de pe stradă te ajută să te calmezi, oamenii nu sunt panicaţi?

G.I.: După primele ştiri legate de explozia de la centrală nucleară din Fukushima, au fost date diferite anunţuri care ne îndemnau să stăm în casă. Am încercat să le urmăm sfaturile o zi, două, mai ales că mai multe trenuri erau oprite din cauza penelor de curent şi cutremurelor. Însă, o dată ce am aflat că sunt exagerate ştirile legate de radiaţii şi că trenurile au început uşor să îşi reia activitatea, am ieşit afară. Lumea umbla pe străzi, încercând să se calmeze. Majoritatea era alcătuită din tineri, mai rar vedeam oameni în vârstă. Cei cu adevărat panicaţi erau în casă. Partea nostimă este că în oraş, prin locaţii arhipopulare de străini (Harajuku, Shinjuku), unde, de obicei, nu vedeai la 3 m în faţă de aglomeraţie, în 3 ore de plimbare am numărat doar 5 străini printre oamenii de acolo.

Ai de gând să pleci din Japonia pentru moment?

G.I.: Nu. Suntem zdruncinaţi, speriaţi, şi aceste stări sunt accentuate şi mai rău de cei de acasă. Familiile, prietenii, toţi trimit mesaje prin care îmi cer să fug, să plec. E din cauza imaginii pe care şi-au format-o pe baza ştirilor exagerate, dar şi ca urmare a grijii pe care mi-o poartă, din dragoste. Da, este dificil, da este greu, şi da suntem speriaţi, dar nu, unii dintre noi nu vor pleca. Eu cel puţin nu plec.

De ce alegi să rămâi?

G.I.: Sunt foarte mulţi oameni aici care nu au adăpost şi care au trecut printr-un triplu cataclism. Nu pot spune că înţeleg prin ce trec, ar fi exagerat, dar vreau să le fiu de ajutor. Mi-au oferit o şansă extraordinară de a-mi realiza educaţia la standarde înalte, m-au ajutat constant. Aşa că vreau să fac tot ce pot să îi ajut, la rândul meu. Cred că problema nucleară scoate în evidenţă două tipuri de studenţi: cei care privesc bursa, finanţarea şi sprijinul ce li se oferă, ca un fapt bine meritat ce li se cuvine şi cei care se simt solidari cu oamenii, care au prieteni, profesori la care ţin. Nu îi condamn pe cei ce au plecat, mă bucur că sunt teferi şi alături de familii, dar nu apreciez guvernele care trimit avioane să îşi scoată oamenii din Japonia, înainte de a trimite ajutoare. Nu îndemn la sacrificiu, ci la consolare, măcar prin cuvinte - iar dacă nu avem cuvintele potrivite, prin tăcere, prin a le fi alături.

Majoritatea colegilor tăi de alte naţionalităţi a plecat?

G.I.: Colegii din jur, majoritatea, au plecat. A rămas un mic grup.

Şi colegii români?

G.I.: O colegă din Galaţi, ce urmează un master în seismologie la aceeaşi facultate cu mine, a rămas iniţial singură într-un cămin din Odaia (insula în golful Tokyo) la etajul 14. Nu a mai putut suporta, aşa că a decis să plece acasă o săptămână, până se calmează situaţia. O altă colegă care a sosit în octombrie a rămas şi ea singură în cămin, la sud de Tokio. Ea nu va pleca. Totodată, nu e aşa uşor să plecăm, având în vedere că biletele de avion costă cât bursa noastră pe o lună. Există şi o altă categorie de români care rămân aici, cei cu slujbe şi familii în Japonia. Suntem uniţi şi avem încredere în ziua de mâine. Am format împreună cu alţi studenţi rămaşi aici un grup şi căutam misiuni de voluntariat pentru a ajuta. Şi rămânem.

Ce surse de informare foloseşti acum?

G.I.: La început m-am bazat pe ştiri date de NHK World în engleză - televiziunea naţională locală. Apoi am găsit Al Jazeera English. Însă, de ceva zile, după escalarea situaţiei nucleare, toate ştirile pe care le obţin sunt de pe un grup de discuţii pe Facebook. Pe acest grup sunt doctori în energie nucleară, muncitori şi ofiţeri ce lucrează sau au lucrat în centrale nucleare, studenţi şi cercetători de la MIT, Berkley, Tokyo University şi alte universităţi de prestigiu din lume; se adună informaţii, se discută cauze probabile şi se lansează teorii. Astfel, putem discerne între informaţiile valide din media şi cele exagerate. Sunt postate măsurători independente cu nivelele de radiaţii în Tokyo şi împrejurimi şi se pot compara cu datele oferite de mass-media. O dată ce pui toate informaţiile cap la cap, observi că situaţia nu este aşa de neagră pe cât o ilustrează cei de la televizor. Nu vine „Godzilla".

În cercul tău de prieteni sunt mulţi cercetători, fizicieni. Înţelegeţi mult mai bine aspectele legate de centrala nucleară. Care este în momentul de faţă poziţia voastră faţă de aceasta?

G.I.: Poziţia noastră este optimistă. Nivelul de radiaţii din jurul centralelor a depăşit într-adevăr limita normală: de la 10 la 80 microSv/h înregistraţi la 20 km. Dar asta înseamnă că trebuie să stai 3 ani în expunere continuă, pentru a deveni susceptibil la cancer. Maximul înregistrat a fost până la 1.000 microSv/h, când limita normală a unui om este de până la 50miliSv/y - la fel, îţi trebuie expunere continuă timp de mai multe luni pentru a ajunge la probleme de sănătate. Suntem la curent cu toate operaţiunile de salvare / reparare ce se desfăşoară acum. Cum am spus, suntem optimişti - nu cred că se va ajunge la un incident de natura celui din Cernobîl.

Care a fost relaţia cu autorităţile române din Japonia?

G.I.: Sunt profund dezamăgit de răspunsul autorităţilor române din Japonia. Dacă în timpul weekendului nu au putut fi contactate, când au fost contactate de colegi de‑ai mei păreau că nu sunt la curent cu acţiunile în curs de desfăşurare (în ziua de luni, 14 martie). Personal nu am sunat căci nu mă bazez pe ei, deci nu pot confirma. Site-ul ambasadei a fost updatat abia după 4 zile de la cutremur cu numere de telefon unde putem suna şi cere sfaturi de călătorie, iar ştirile de acasă nu ne ajutau cu nimic. Printre primele mesaje pentru noi, studenţii români, au fost cele din partea unui reprezentant al LSRS (Liga Studenţilor Români din Străinătate - n.r.) şi s-au adresat doar unui număr mic de studenţi. Noi, cei înregistraţi la Biserica ortodoxă de aici am primit duminică un mesaj de la patriarh. Din poziţia noastră a părut că Biserica a avut un răspuns mai prompt decât statul român. Am aflat apoi, abia pe 17 martie, că Ambasada României se preocupă de răspândirea mesajelor, apelând la Biserică.

Dacă ai transmite un mesaj optimist prietenilor şi rudelor din România, cum ar arăta acesta?

G.I.: Nu mai trimiteţi sfaturi ca: „pleacă, fugi!". Nu mă ajută cu nimic, din contră. Am sacrificat foarte multe pentru a ajunge aici, şi pot să analizez singur lucrurile din jur. Aveţi încredere.

Interviu realizat în colaborare cu Dragoş Preda, vicepreşedinte al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS).

CV George Ianus

2010-prezent: Profesor de limba engleză, Universitatea din Tokyo; doctorand în cadrul Universităţii din Tokyo.

2010-prezent: Profesor de limba română, Ministerul de Afaceri Externe japonez.

2009-2010: cercetător - Centrul de materiale şi nanotehnologie al Universităţii din Tokyo.

2008-2010: studii masterale în cadrul Departamentului de Aeronautică şi Astronautică al Universităţii din Tokyo.

2007-2008: Supplier Quality Assurance Engineer 9 (Inginer pentru asigurarea calităţii produselor n.r) - Honeywell-Garrett România.

2002-2007: student în cadrul Facultăţii de Inginerie Aerospaţială, Universitatea Politeh-ncă Bucureşti.

Sursa: Romania Libera

9 comentarii:

Anonim spunea...

Dle George Ivanus, Dumnezeu sa te ajute! A faqcut-o mereu si acum inca odata mai mult.Esti un om deosebit.M-a bucurat spiritul tau just si adevarat.Poate este un exemplu pentru tinerimea romana! Poate avem o sansa sa ne revenim .Puterea exemplului nu trebuie dispretuita.Noi suntem un neam bun, cumsecade! Ceva ne-a contaminat si ne-a stricat ...."gena".Dunezeu sa ii ajute si sa ne ajute pe toti !

Danielle Wolf spunea...

Felicitări, Ana Maria, pentru postare! Am citit cu încântare, gândind că nu suntem de tot ... pierduţi.
George Ianuş - admirabil Om!

anne spunea...

Categoric nu suntem pierduti! Derutati ,hm, da...Dar uitandu-ne la cei tineri si chiar mai micutii nostrii semeni vezi cum rasare soarele.Daca ne indreptam putin coloana vertebrala o sa vedem si mai bine si mai departe:) O bucurie acest George Ivanus.Avem noi perspective daca vrem sa le vedem!
Cu prietenie si ganduri bune,A

anne spunea...

Revin cu scuzele pt confuzia numelui ...ci corect este George Ianuş!

Ana Maria spunea...

Va multumesc pentru comentarii! Intr-adevar tinerii sunt viitorul nostru, din face facem parte si noi momentan :) si sunt convinsa ca tineri ca George Ivanus sau altii care traiesc in Romania sau prin alte parti se mai gasesc, putini la numar ce-i drept, dar exista si e bine ca se intampla asa! Week-end placut tuturor!

costin comba spunea...

in sfarsit o parere a unui om avizat, m-am saturat de pareri marca Monica Tatoiu sau alti mascarici, care nu au habar pe ce lume se afla. Felicitari

elena marin-alexe spunea...

Cred ca acest interviu ar trebui citit de cat mai multi tineri romani.S-ar mai schimba optica, pe ici pe colo.
O duminica frumoasa draga mea Ana!

Ana Maria spunea...

@Costin: Multumesc mult Costin pt comentariu! O sa mai postez asemenea informatii si articole, ne sunt extrem de utile!
@Elena: O duminica superba si tie draga mea!

mihaizzz spunea...

scriu doar atat: japonezi ..si am spus aproape totul!

japonezii nu si-au lasat nici cainii sa moara; am vazut un reportaj in care o intreaga echipa de salvare s-a deplasat pentru a salva un caine supravietuitor ... la noi oare cum se intampla daca aveam o asemenea calamitate ?

va las pe voi sa raspundeti.
numai bine.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails